Investim în dezvoltare sustenabilă.

efecon-ue

Sesiuni demo

Sesiunea demonstrativă 1 Sesiunea demonstrativă 2

Sesiunea demonstrativă 1 - Încercări de laborator pentru stabilirea durabilității materialelor de construcții

În data de 19.06.2017 ora 13:00, în cadrul Facultăţii de Constructii şi Instalaţii din Iași, Departamentul de Construcţii Civile şi Industriale, Bulevardul Profesor Dimitrie Mangeron nr.1, a avut loc sesiunea demonstrativă - ÎNCERCĂRI DE LABORATOR PENTRU STABILIREA DURABILITĂȚII MATERIALELOR DE CONSTRUCȚII.

Sesiunea a fost organizată în cadrul proiectului "Produse și tehnologii ecoinovatoare pentru eficiență energetică în construcții - EFECON”, care se implementează în perioada 2016 – 2021 la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași.

Coordonatorul acestei acţiuni a fost d-nul prof. univ. dr. ing. Nicolae Ţăranu care a prezentat, în cadrul Laboratorul pentru încercări fizice și mecanice a elementelor de construcții, modul de comportare a unui model inovator pentru structuri hibride, în care principiile de durabilitate sunt analizate pentru produse de construcţii concepute prin reciclarea deșeurilor, o metoda ecologică care presupune cel mai mic efort din partea societății atunci când vorbim de protecţia mediului, eficienţă energetică şi sustenabilitate.

Afișul evenimentului poate fi consultat aici.

Mai multe detalii privind sesiunea demonstrativă se pot obține acesând acest document. Prezentările video din cadrul sesiunii pot fi vizualizate mai jos.

ASTM C1064 - Determinarea temperaturii în betonul proaspăt

ASTM C40 - Determinarea prezenței impurităților organice

AASHTO T11, ASTM C117 - Determinarea conținutului de agregate de dimensiune medie

ASTM B-117 Salt Spray Operation - Testarea elementelor din oțel în mediu coroziv

ASTM C1715-09 - Determinarea performanței de scurgere a apei din sistemele de drenare a pereților din zidărie

Galerie foto

Sesiunea demonstrativă 2 - Încercări de laborator pentru evaluarea performanței energetice a materialelor de construcții

În data de 6 iulie 2017, ora 1000, la sediul Facultății de Construcții și Instalații, hala CMC, Iași, Str. Prof.dr.doc. Dimitrie Mangeron, nr. 1, a avut loc sesiunea demonstrativă „Încercări de laborator pentru evaluarea performanței energetice a materialelor de construcții".

În cadrul acestei sesiuni au fost prezentate metodele de testare pentru identificarea parametrilor de izolare termică precum şi studii de caz având ca obiect transferul termic prin materialele folosite în realizarea termosistemului la clădirile civile.

Cu ajutorul camerei climatice s-au creat condițile necesare pentru obţinerea unui flux termic între o cameră caldă cu o temperatură de 40oC şi o camera rece cu o temperatură de 20oC.

De asemenea participanţii au asistat la încercarea unui butoi pentru apa grea, folosit la Centrala Nucleara Cernavodă, în Laboratorul de încercări dinamice din cadrul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii.

Afișul evenimentului poate fi consultat aici.

Mai multe detalii privind evenimentul se pot obține acesând acest document.

Galerie foto